Povestea incredibilă a celui mai priceput ESCROC din istorie. A vândut Turnul Eiffel de două ori și l-a păcălit pe Al Capone

Povestea incredibilă a celui mai priceput ESCROC din istorie. A vândut Turnul Eiffel de două ori și l-a păcălit pe Al Capone
Publicat: 26/10/2024, 19:04
Actualizat: 26/10/2024, 19:07

Victor Lustig, un bărbat educat, cu o alură elegantă și vorbitor a nu mai puțin de cinci limbi străine, este considerat a fi unul dintre cei mai mari escroci din istorie. El a reușit performanța de a se infiltra în rândul lumii bune din Paris și a vândut Turnul Eiffel de două ori. A reușit să-l păcălească până și pe renumitul gangster Al Capone.

Victor Lustig s-a născut la 4 ianuarie 1890, într-o familie modestă, dintr-un orășel ce la vremea respectivă făcea parte din Imperiul Austru-Ungar. Încă din tinerețe a dat dovadă de un comportament jovial, seducător, capabil să câștige încrederea celor din jur, atât datorită inteligenței și educației, cât și a carismei sale. A încercat să urmeze o carieră în diplomație, însă banii câștigați erau prea puțini, așa că a luat calea unui destin atipic, devenind unul dintre cei mai mari infractori din istorie.

În 1925, Victor Lustig a ajuns în Franța, la scurt timp după ce Turnul Eiffel devenise un „simbol” al capitalei, chiar dacă francezi nu erau deloc mulțumiți de construcția uriașă din fier care se înălță pe cerul Parisului, într-o epocă când Arcul de Triumf şi Catedrala Notre-Dame erau referințe arhitecturale și istorice absolute ale țării. Desigur, era și problema mentenanței construcției gigant, într-o perioadă când Europa se afla între Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial, ce avea să vină.

Lustig a avut ideea de „rezolva” problema Turnului Eiffel, așa că s-a dat drept un reprezentant al statului francez și a organizat o întrunire cu mai mulți oameni de afaceri, pe care i-a convins că guvernul are de când să demonteze structura și să o vândă la fier vechi, iar ideea era ca aceștia să investească pentru a readuce „farmecul Parisului de odinioară”.

Un singur om de afaceri l-a crezut pe Lustig. Andre Poisson s-a oferit să plătească 70.000 de franci pentru cele 7.300 de tone de fier. Din păcate, de îndată ce a primit banii, Lustig s-a făcut nevăzut. Investitorul nu a depus plângere, fiindu-i ruşine că a căzut într-o asemenea capcană.

Victor Lustig s-a gândit să mai „vândă” încă o dată Turnul Eiffel, însă poliția era deja pe urmele sale. Lustig a abandonat planul și a reușit să scape de autorități, datorită unui complice de-al său, care l-a informat că poliţia franceză îi pregăteşte un flagrant.

Lustig a fost arestat în primăvara anului 1935, în SUA, după ce iubita a decis să se răzbune pe el pentru că l-a prins că o înșală. Femeia s-a dus la poliţie şi a povestit totul cu lux de amănunte: cum şi în ce fel s-au produs înşelătoriile, cine sunt complicii şi mai ales unde se ascunde. Lustig a murit doi ani mai târziu, la 57 de ani, într-o închisoare federală.

FOTO: Profimedia

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Crimă „de o violenţă rar întâlnită”: un român de 50 de ani a fost găsit...
Cât a mers darul la nunta lui Iancu Sterp? Suma pare ireală
FOTO. Femeia despre care bărbații nu cred că e reală când o văd cum arată
Regretele unei bucureștence mutate în Cluj-Napoca de trei ani: „Ajunsese să-mi pară normal ca o...
Cum au apărut Culiță Sterp și Daniela Iliescu la nunta lui Iancu și a Denisei...
O vedetă OnlyFans a anunțat că se retrage după 3 ani și 67 de milioane...
Cum omoară aragazul 40.000 de europeni pe an. O problemă „mult mai gravă decât am...
Cum a apărut această tânără la nunta lui Iancu Sterp? Invitații și-au dat coate când...
Schimbări majore pentru pensionarii care nu au luat pensie mărită. Intră în vigoare din 2025,...
Vremea 28 octombrie - 10 noiembrie 2024. Deosebit de cald, în următoarele zile. La finalul...
Andrei, mort după ce fosta iubită l-a lovit cu mașina! Detalii de ultimă oră
România a fost zguduită de două cutremure astăzi. Unde au fost înregistrate seismele și ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Dacă un vehicul lent circulă pe banda 2, e legal să-l depășești pe banda 1?
Efectul Trump: Acţiunile companiilor europene dependente de export scad înaintea alegerilor din SUA. Candidatul Partidului...
Eficiență impresionantă! UN NOU MATERIAL depășește celulele solare tradiționale
ADIO, maestre! Am mai pierdut un mare ACTOR. Românii îi dau ultimele aplauze
Coșmar pentru cei care locuiesc la bloc. Sunt afectate zeci de mii de apartamente
Gabriela Cristea a împlinit 50 de ani. Ce cadou i-a oferit Tavi Clonda înainte de...
Destin macabru pentru Marian, un bărbat de 38 de ani! A fost înjunghiat fără milă...
VIDEO Câți invitați vor veni la nunta lui Iancu Sterp. Mama Geta spune cum se...
Mama și fratele lui Culiță Sterp, ironie la adresa cântăreţului. Ce replică jenantă a primit...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Draga mea, azi noapte ai strigat „Ionele, nu”!
Matthew Henson, posibil primul explorator de culoare care a ajuns la Polul Nord